Loftrek ştie că planificarea amenajării unui loc de joacă de la început până la final poate reprezenta o provocare.
De aceea ne-am gandit să vă punem la dispoziţie un ghid online. Echipa noastra vă poate ajuta în fiecare etapă.
Înainte de a începe este foarte important să cunoaşteţi capitolul de legislaţie cat si cel de siguranţă.
1. Planificarea bugetului pentru amenajarea unui loc de joacă
Bugetarea unui loc de joacă reprezintă primul pas din proces și este în mod cert pasul cel mai important. Costurile asociate fiecărui proiect de loc de joacă variază în funcție de câțiva factori.
Mai jos vă prezentăm câteva elemente cheie pe care este bine să le aveți în vedere pentru planificarea bugetului pentru locul de joacă.
Alegerea echipamentului de joacă
Principalii factori care influențează alegerea echipamentelor sunt:
- grupele de vârstă care vor utiliza echipamentul de joacă;
- dimensiunea spațiului pe care doriți să îl alocați amenajării locului de joacă;
- numărul de copii pe care doriți să îi găzduiască. În mod ideal, un echipament de joacă trebuie să se adreseze nevoilor și așteptărilor copiilor, de aceea este bine să stabiliți dacă amenajarea va conține un singur ansamblu de joacă sau va conține și echipamente de sine stătătoare (hinta, balansoar, cățărătoare, figurină pe arc, ramă de nisip)
- tipurile de activități pe care doriți să le promovați (fitness/activități sportive, mai multe tobogane, elemente de cățărare, etc);
- caracterul public sau privat al locului de joacă, gradul de expunere la vandalism, supravegherea utilizatorilor;
- integrarea în ambient.
Va sugerăm să luați în considerare costurile care pot apărea pe durata de viață al locului de joacă. În afară de costurile de achiziție a locului de joacă, transport și instalare, pot apărea costuri de inspectare, întreținere, reparație, atât pentru echipamentul de joacă, cât și pentru suprafața din perimetrul de siguranță a locului de joacă.
Mobilier urban pentru locul de joacă
- în cazul în care doriți utilizarea mobilierului urban în perimetrul în care va fi amplasat locul de joacă, este necesar să alocați un buget și pentru acest tip de echipamente. Într-un astfel de proiect este indicat să luați în considerare și amplasarea elementelor de mobilier urban precum: bănci și mese pentru copii și părinți, coșuri de gunoi, suporturi pentru biciclete.
Suprafata alocata locului de joacă
- stabiliți dimensiunea totală și formă spațiului alocat pentru echipamentul de joacă;
- decideți ce tip de material veți folosi pentru acoperirea suprafeței de siguranță (poate fi nisip, pietriș sau pavimente elastice); Tipul de suprafața utilizat are un impact major în costul locului de joacă de-a lungul întregului sau ciclu de viață. Există mai multe tipuri de suprafețe care se potrivesc oricărui buget. Unele suprafețe necesită o întreținere simplă anuală (ex. pietriș/nisip), iar altele nu necesită nici un fel de întreținere (ex. suprafețele cauciucate). Întreținerea anuală înseamnă de cele mai multe ori completarea suprafeței cu material nou , în scopul menținerii capacității de absorbție a șocurilor. Atenție - nisipul sau pietrișul provoacă în timp o uzură mai ridicată a echipamentelor de joacă în comparație cu pavimentele elastice.
Transportul echipamentelor de joacă
- costul transportului echipamentelor de joacă până la locația în care vor fi instalate.
Cheltuielile de montaj au o pondere destul de mare în bugetul unui loc de joacă. Va recomandăm să luați în calcul următoarele operațiuni (detaliat acestea sunt descrise la punctul 4 al acestui capitol):
- pregătirea terenului (îndepărtare vegetație - arbuști, trunchiuri de copaci, nivelare, verificare dacă nu există cabluri/conducte la mai puțin de 70 cm adâncime);
- instalarea echipamentului;
- instalarea suprafeței care va acoperi perimetrul de siguranță;
- eventuale costuri adiționale (deplasarea, diurnă, cazarea echipei de montaj, cheltuieli cu betonul, manipulări, depozitări, pază etc. Acestea trebuie anticipate și evaluate).
2. Designul locului de joacă
În această etapă este importantă stabilirea amplasării echipamnetelor alese în arealul alocat.
Vă recomandăm să țineți cont de zonele de siguranță ale fiecărui echipament. Pentru prevenirea și evitarea accidentelor, se interzice suprapunerea acestor zone. Deasemenea este interzisă existența elementelor de mobilier urban sau a vegetației pe aceste suprafețe.
Dacă în viitorul loc de joacă sunt prevăzute echipamente ce se adresează unor grupe de vârstă diferite, va recomandăm să le grupați astfel încât fluxurile de utilizatorii să se intersecteze cât mai puțin.
În cazul în care designul locului de joacă necesită modificări, împreună cu echipa tenhică vă vom oferi adaptarea potrivită, astfel încât echipamentul de joacă să corespundă standardelor de siguranță în vigoare.
3. Comanda locului de joacă
Plasarea comenzii pentru produsul dumneavoastră este foarte simplă. Va rugăm să ne trimiteți un email sau un fax cu datele de facturare și echipamentele pentru care optați, adresă de livrare și dacă doriți să optați pentru serviciile de instalare. În cel mai scurt timp posibil veți fi contactați de unul dintre colegii noștri pentru stabilirea detalilor.
4. Instalare loc de joacă
În această secțiune vă oferim un ghid care conține lucrurile pe care este bine să le luați în considerare când faceți pregătirile pentru instalarea locului de joacă. De asemenea puteți regăsi informații referitoare la Întreținere și Supraveghere.
Deși instrucțiunile de instalare diferă în funcție de gamă și materialele utilizate de producători, există câteva operații comune care trebuiesc efectuate.
- stabilirea și trasarea amplasamentului.
- pregătirea terenului constând în decopertarea zonei, nivelarea terenului, drenarea acestuia unde este cazul. În această etapă este necesar un utilaj cu lamă.
- amplasarea echipamentelor premontate și verificarea respectării distanțelor zonelor de siguranță. Marcarea viitoarelor gropi de fixare în pământ a echipamentelor. Gropile trebuiesc executate la dimensiunile specificate de către producătorul echipamentelor de joacă. Dimensiunile lor sunt stabilite în funcție de greutatea și stabilitatea echipamentului.
- realizarea gropilor de fundare și amplasarea echipamentului în poziția definitivă. Acum se poate realiza montajul final cu toate accesorile, conform instrucțiunilor specifice.
- verificarea verticalității și orizontalității echipamentelor. Se realizează cu instrumente specifice nivela cu bule, furtun de nivel, fir cu plumb, nivela laser, etc.
- turnarea betonului în fundații. Atenție! Nivelul maxim al betonului trebuie să fie situat la -20cm față de cotă finală a suprafeței de cădere. Recomandăm folosirea unui beton cu întărire rapidă.
- instalarea suprafeței care va acoperi perimetrul de siguranță;
Important - Citiţi secţiunea de Standarde şi legislaţie cu privire la locurile de joacă
Deoarece ar fi dificil de publicat aici toate instrucțiunile detaliate pentru mii de produse, Loftrek le trimite în format electronic și tipărit beneficiarului în momentul achiziționării produselor.