Suntem frecvent însoțiți de copii în excursii sau concedii. Uneori suntem nevoiți să-i ducem și pe la spitale sau la dentist. Cum ne descurcăm cu ei prin aeroporturi, spitale, muzee sau alte instituții publice pe unde trebuie să mergem? Facem popasuri la Kids Zone, acolo unde există.
Ce este Kids Zone ?
Kids Zone este locul special amenajat în instituțiile publice (spitale, cabinete medicale pentru copii, aeroporturi, muzee, centre comerciale, biblioteci, galerii de artă, restaurante sau hoteluri) unde copiii se pot juca și recreea. Este acel loc special unde cei mici se simt bine, nu se plictisesc și pot desfasura o mulțime de activități specifice copilăriei, dorindu-și să revină de fiecare dată. Pe scurt, este un loc de joacă la îndemână în momentele când avem un altfel de program decât cel obișnuit și mergem însoțiți de copii.
Deoarece nevoile de joacă ale copiilor sunt diferite, alegerea echipamentelor trebuie să fie una inteligentă și inspirată pentru a putea oferi condiții de joacă pentru cât mai multe grupe de vârstă. Iata cateva criterii principale din care să vă inspirați:
- Locația
Dacă spațiul pe care-l alocați pentru Kids Zone este unul exterior, echipamentele de joacă pot fi diverse, cele mai potrivite fiind ansamblurile de joacă, care sunt concepute să ofere mai multe activități pentru mai multe grupe de vârstă. Conțin mai multe tipuri de echipamente (cățărători, tuneluri, tobogane, poduri, turnuri) și pot oferi o multitudine de modalitați de explorare.
Dacă zona de joacă va fi amenajată în interior echipamentele pot fi alese din categoria soft play, figurine, balansoare, tobogane sau blocuri puzzle. Acestea pot fi asortate cu labirinturi modulare care oferă mai multe activități pe spațiu mic și deservesc mai multe categorii de vârstă dar și cu cățărători modulare sau gonflabile de dimensiuni medii sau mici.
- Dimensiunea spațiului
Nu este totuna ce fel de spațiu aveți la dispoziție. Dacă aveți în administrare un spital mare, un muzeu, o bibliotecă sau un aeroport și spațiul pe care-l puteți aloca pentru Kids Zone este unul generos puteți alege combinații de echipamente din diferite grupe de vârstă, inclusiv gonflabile de dimensiuni mari, labirinturi modulare complexe sau saltele elastice profesionale. Dacă spațiul nu vă permite puteți opta pentru echipamente de joacă soft play, care au dimensiuni mai mici, Imagination Playground sau gonflabile de mici dimensiuni (bouncere, centre de joacă).
- Tematizarea
Se pot alege tematici în funcție de tipul instituției: pentru un aeroport teme din domeniul aviației (elicoptere, avioane, navete spațiale), pentru muzee mici părculețe tematice în funcție de specificul muzeului (călătorii, animale, castele), pentru obiective turistice cu caracter medieval cetăți, fortărețe sau turnuri, pentru restaurante sau hoteluri labirinturi modulare tematice, parcuri de dimensiuni mici cu tematici asociate domeniului (trenulețe, vapoare, mașini).
Varietatea tematicilor este una vastă, adaptabilă. Designerii oferă modele accesibile și complexe, pentru o alegere cât mai apropiată a temei dorite.
- Suprafețele de siguranță
Indiferent daca zona de joacă este în exterior sau în interior este nevoie de suprafețe de siguranță, pentru a preveni și evita lovirea copiilor. La exterior se pot utiliza pavimente din cauciuc sau pardoseli turnate, iar in interior dale elastice sau covoare speciale.
Kids Zone este un must have al vremurilor noastre.
Crearea de zone de joacă în spațiile publice pe care le frecventăm împreună cu copiii este o facilitate pentru toți părinții. Popularitatea instituțiilor sau spațiilor publice va fi una mult mai mare în cazul celor care au amenajată o astfel de zonă, iar ponderea vizitatorilor va fi cu siguranță una mai mare.